GO BACK
        TO MENU

        Aşa cum v-am mai scris aici pe site, iubim să fotografiem cupluri pentru că, în primul rând, ne fascinează microlumea care se creează în jurul unui duo romantic, cu toate “chemările” proprii. Şi cu atât mai mult ne intrigă cuplurile care lucrează în acelaşi domeniu – iar, dintre aceştia, cuplurile de fotografi ne-au fascinat dintotdeauna.

        Combinaţia dintre talent, ego, temperament artistic şi iubire, dar mai ales proiectarea atenţiei pentru detalii, specifică mai ales fotografiilor, în relaţiile lor romantice ne încântă.

        Unele dintre cele mai interesante cupluri de fotografi, din toate timpurile:

        Robert Capa şi Gerda Taro

        Împreună, Capa şi Taro şi-au schimbat numele, au realizat fotografii în prima linie a Războiului Civil din Spania şi, mai mult, au revoluţionat arta fotografiei de război. Dacă ar trebui să numim un cuplu iconic din lumea fotografiei, nu am ezita să îi amintim pe ei. Deşi, istoria l-a consemnat pe Capa drept cel mai cunoscut fotograf de război din toate timpurile, Taro nu a acceptat să stea niciodată în umbra lui, iar atunci când a cerut-o de soţie, aceasta a refuzat spunându-i că nu vrea să pună mai presus de cariera ei rolul de soţie.

        Martynka Wawrzyniak şi Richard Kern

        Nu e uşor să-ţi imaginezi o relaţie funcţională când soţul tău îşi consacră majoritatea timpului său fotografiind tinere femei nud, oricât de open-minded eşti. Însă, în cazul acestor doi fotografi Martynka Wawrzyniak  şi Richard Kern, se pare că lucrurile funcţionează destul de bine. Poate pentru că Wawrzyniak joacă de multe ori rolul de model nud şi, la rândul ei, fotografiază bărbaţi sau femei în ipostaze extrem de intime.

        Edward Weston şi Margrethe Mather

        Se spune că Margrethe a fost mentorul lui Edward în timp ce relaţia lor romantică se construia extrem de intens. Fotografiile ei cu mâini, pepeni, ouă etc l-au influenţat în foarte mare măsură pe cel care îi era iubit. Lucrau mai tot timpul împreună, realizând “sub aceeaşi semnătură” potrete celebre. Mather era bisexuală, flamboaiantă, complet opusă soţiei conservatoare a lui Weston, dar aventura lor a durat foarte mulţi ani, iar Weston a descris-o ca fiind cea mai importantă persoană din viaţa lui.

        Lorna Simpson şi James Casebere

        Cei doi soţi Casebere sunt nume foarte sonore pe scena artei contemporane. În timp ce ea fotografiază pentru a ridica semne de întrebare privind identitatea umană, el fotografiază modele arhitecturale pline de forţă. Locuiesc împreună cu fiica lor Zora şi împart acelaşi studio foto de patru etaje de-a dreptul uimitor, proiectat de arhitectul David Adjaye.