

























































































































































































NUNTĂ PALATUL MOGOȘOAIA – MONICA + ALEX
Anul acesta am avut ocazia să fotografiem o nuntă tare faină la Palatul Mogoșoaia, cred ca am putea sa o numim chiar nunta perfectă, din toate punctele de vedere.
Și să explicăm și de ce nunta Monicăi cu Alex a fost o nuntă perfectă. Am mai vrorbit despre cât de importantă este chimia dintre fotograful de nuntă și miri. Și ce lucruri frumoase pot ieși dintr-o asemenea colaborare. Simțim tot mai des la nunțile la care facem fotografii că suntem ca într-o familie și între prieteni, iar asta înseamnă că ne-am ales bine reciproc. E minunat când poți face o glumă să destinzi atmosfera, când oamenii sunt relaxați în fața aparatelor de fotografiat pentru că nu ești un străin care participa la nunta lor, ci ai deja o conexiune.
Continuăm cu locația: restaurantul Royal Art Mogoșoaia se află într-unul dintre locurile încărcate de istorie ale României, este elegant, rafinat și spune o poveste. Arhitectura și priveliștea de pe terasă restaurantului sunt absolut superbe.
Că tot veni vorba de arhitectură, mai trebuie spus și că atunci când un arhitect și un graphic designer – adică Alex și Monica – se căsătoresc, rezultă o super organizare și o grijă deosebită la absolut toate detaliile, până la cele mai mici.
O bună organizare ne ajută desigur și pe noi, fotografii de nuntă, pentru că este timp suficient pentru fiecare moment în parte și nu simțim că suntem pe fugă. Pentru că fotografia de nuntă este despre momente unice. Este despre a retrăi ziua nunții prin imagini frumoase, despre a râde sau a plânge la vederea unor lucruri pe care atunci nu ai avut vreme să le observi, despre a vedea emoția și uimirea pe fețele familiei și prietenilor. Fotografia de nuntă este despre a avea la îndemână o poveste pe care o vei avea cu tine pentru totdeauna.
Așa că ne oprim din a vorbi și va invităm a privi fotografiile de nuntă!
XO,
Alina + Alexandra
Alte fotografii de nuntă făcute de noi la Palatul Mogoșoaia puteți vedea aici.
—
CREDITE FURNIZORI:
Bijuterii: P D Paola
Costum mire: Consiglieri
Buchet mireasă: Floraria Iris
Verighete: Diamond Stone
Locație: Royal Art Mogoșoaia